Masă caldă pentru elevii din 50 de unităţi şcolare şi în anul şcolar în curs
- Detalii
- Categorie: Diverse
- Publicat: Joi, 07 Decembrie 2017 09:18
- Scris de Business Forum
- Accesări: 700
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi lista celor 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se aplică, în anul școlar 2017-2018, Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, precum și fondurile necesare finanțării programului.
Este vorba de peste 30 de milioane de lei, suma destinată întregului an școlar 2017-2018, finanțare asigurată de la bugetul de stat, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate azi.
Prima etapă a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi s-a aplicat în anul școlar 2016-2017 și a implicat tot 50 de unități școlare. Cele 50 de școli în care se va derula etapa a doua în anul școlar 2017-2018 au fost selectate astfel încât fiecare județ să aibă cel puțin o unitate de învățământ inclusă în proiect și, totodată, să fie reprezentative din punct de vedere al problemei semnalate (medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate, medii economice cu grad ridicat de pauperitate).
De asemenea, s-a ținut cont de infrastructura necesară servirii mesei în școală (dacă există sau nu cantină, dacă există sau nu sală pentru prepararea sau pentru servirea mesei, dacă există sau nu spațiu pentru depozitare).
Masa caldă sau pachetul alimentar va fi asigurat elevilor și preșcolarilor care participă la activitățile didactice, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare beneficiar.
Autoritățile locale au posibilitatea să suplimenteze finanțarea din venituri proprii. De asemenea, autoritățile locale care nu sunt incluse în program pot stabili aplicarea acestuia în școli sau grădinițe, în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii.
Produsele alimentare distribuite elevilor și preșcolarilor vor respecta cerințele de conformitate prevăzute în regulamentele europene. Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv cea a municipiului București, vor verifica respectarea normelor și condițiilor igienico-sanitare și a alimentației sănătoase în distribuția alimentelor. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor.
Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare sau mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-terioriale.
În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență adoptată astăzi, Ministerele Sănătății și Educației vor elabora norme de aplicare, care se vor adopta prin Hotărâre a Guvernului.
Articole similare:
Stiri noi:
- Măsuri pentru asigurarea sustenabilităţii cheltuielilor publice - 07/12/2017 09:00
- Fonduri mai mari pentru achiziţionarea motorinei, acordate agricultorilor - 07/12/2017 08:21
- Legea salarizării care vizează personalul medical şi din educaţie a fost completată şi modificată - 07/12/2017 08:09
- Fonduri alocate autorităţilor locale pentru asigurarea căldurii - 07/12/2017 07:54
- Ajutoare financiare pentru localităţile din judeţul Timiş, afectate de furtunile din luna septembrie - 07/12/2017 07:40
Stiri mai vechi:
- 14, 15 şi 16 decembrie 2017, zile de doliu naţional în România în memoria Regelui Mihai - 07/12/2017 07:04
- Ce sunt zilele de doliu naţional? Ce obligaţii au instituţiile publice şi când s-a mai decretat doliul naţional? - 06/12/2017 12:15
- Program pentru Educaţie, în valoare de 14 mil. euro - 06/12/2017 11:38
- Constantin Codreanu: ”Denunţ recrudescenţa extremismului ucrainean contra comunităţii românilor din Ucraina încurajată tacit de Kiev” - 06/12/2017 10:45
- Proteste cu peste 50.000 de transportatori în toate marile oraşe şi în faţa Guvernului - 06/12/2017 10:14
- Ionuţ Mişa - participare ECOFIN - 06/12/2017 09:53
- Principesa Margareta devine Regină a României - 06/12/2017 09:23
- Theresa May, ţinta unui atac terorist. Atacatorul a fost prins înainte să îşi pună planul în aplicare. - 06/12/2017 08:57
- Regele Mihai a murit marţi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani - 06/12/2017 08:37
- Circulaţie mai bună pe DN1: contractul pentru centura Comarnic a fost semnat - 06/12/2017 08:05
- Nissan va testa anul viitor taxiurile zburătoare - 06/12/2017 07:51
- 7 lecţii de … “pareontologie” - sfaturile psihologului Laura Maria Cojocaru - 06/12/2017 07:29
- Acţiuni pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite - 05/12/2017 14:23
- Care este meniul romanilor cu afectiuni speciale de Sarbatori? - 05/12/2017 12:43
- Declaraţiile prefectului Vasile Panaite în cadrul şedinţei de astăzi, 5 decembrie - 05/12/2017 11:41