Secretarele şi şoferii din primării, remuneraţi mai bine decât un profesor cu 25 de ani vechime
- Detalii
- Categorie: Financiar
- Publicat: Luni, 15 Ianuarie 2018 14:02
- Scris de Business Forum
- Accesări: 698
Profesori din România sunt plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării iar cu o asemenea poziţionare în grilele de salarizare a celor care pregătesc viitoarea forţă de muncă şansele să ajungem în rândul ţărilor cu nivel de trai ridicat tind către zero, atrag atenţia reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), într-un comunicat transmis Agerpres.
'Este revoltător faptul că, până în anul 1989, pe grila de salarizare a Legii nr.57/1974, un profesor de liceu (clasa de salarizare 32) avea un salariu apropiat de un preşedinte de tribunal, iar profesorul debutant avea clasa de salarizare 18, pe o scară de la 1 la 41. Astăzi, de exemplu, salariile din administraţie şi ordine publică sunt cu 60 la sută mai mari decât cele din educaţie, în timp ce în ţările dezvoltate şi cu o democraţie avansată, lucrurile stau invers, adică salariile din educaţie sunt mai mari decât cele din administraţie şi ordine publică. Este revoltător că Legea cadru nr.153/2017 nu elimină această anomalie. Argumentul guvernanţilor este că 'sunt mulţi cei din educaţie şi mai mult nu permite bugetul'. În învăţământ, numărul angajaţilor este stabilit în funcţie de numărul de copii, iar de la educaţia adevărată nu trebuie să facem rabat. Cu o asemenea poziţionare în grilele de salarizare a celor care pregătesc viitoarea forţă de muncă, şansele ca România să ajungă în rândul ţărilor cu nivel de trai ridicat tind către zero', susţine preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.
Potrivit organizaţiei sindicale, angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în pofida majorărilor anunţate în acest an.
'Avem profesori care sunt plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării, care beneficiază de salarii stabilite discreţionar. Este de-a dreptul revoltător, însă cum au reuşit aleşii să ajungă la salarii de zece ori mai mari decât ale profesorilor care au ani întregi de experienţă la catedră. Aşa s-a ajuns la situaţia în care sunt primării în care şoferii sau secretarele au salarii mai mari decât un profesor cu 25 de ani vechime. Dacă în alte ţări, cu economie dezvoltată şi cu democraţie avansată, salariile din administraţia publică sunt mai mici decât cele din învăţământ, în România salariul mediu net din administraţie este de aproximativ 3.850 de lei, în timp ce în educaţie acesta este de aproximativ 2.350 de lei'', notează sursa citată.
Din datele FSLI reiese faptul că, de la 1 ianuarie 2018, un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei.
Articole similare:
Stiri noi:
- Banca Transilvania a devenit actionar al Victoriabank. BT si BERD, parteneriat strategic pentru sustinerea antreprenorilor si economiei din Republica Moldova - 16/01/2018 14:49
- IMPACTUL DIRECT AL UNIVERSITĂȚII BABEȘ-BOLYAI ÎN ECONOMIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, DEZBĂTUT LA UBB - 16/01/2018 14:43
- Datoria externă a crescut cu 1,48 mld. euro în primele 11 luni din 2017 - 15/01/2018 13:57
- Investiţiile străine au crescut cu aproape 20% la 11 luni - 15/01/2018 13:28
- Curs BNR: Cel mai slab dolar din ultimii trei ani - 15/01/2018 12:51
Stiri mai vechi:
- EximBank finanteaza compania BT Leasing cu 100 de milioane de lei - 08/01/2018 11:33
- Un an greu de descris - 2017 - 24/12/2017 00:59
- Mai mulţi români şi-au pierdut banii din conturi în urma unui atac informatic asupra a 12 bănci - 14/12/2017 08:19
- Grijă mare de unde te împrumuţi! Te poţi trezi cu dobândă anuală de peste 62.000%. - 14/12/2017 08:06
- Topul judeţelor în care românii au ajuns la bancă să ia credite pentru locuinţe - 14/12/2017 07:32
- Bitcoin a urcat la un maxim istoric pe pietele asiatice apoi s-a prabusit cu 12,6% - 08/12/2017 09:08
- Lovitură dură pentru băncile din România - 08/12/2017 07:40
- Facilitate nouă pentru clienții Băncii Transilvania: posibilitatea de a solicita online eliberarea de instrumente de debit - 07/12/2017 12:48
- Sănătatea, educaţia şi investiţiile, priorităţile guvernului pentru bugetul pe 2018 - 07/12/2017 09:51
- Bitcoin a trecut de pragul de 12.000 de dolari - 06/12/2017 12:00
- Evoluţii financiar-bancare şi bursiere - 06/12/2017 07:39
- BT Club si BT organizeaza evenimentul De la emotii…la succes financiar - 05/12/2017 14:13
- Creştere cu 0,7% a preţurilor producţiei industriale, în octombrie - 04/12/2017 08:24
- Scădere cu 2,7% în luna octombrie a numărului locuinţelor asigurate obligatoriu - 04/12/2017 07:47
- Conform cursului BNR, leul a scăzut în raport cu principalele valute - 29/11/2017 13:55